Voltaj lansează „Anotimpuri”, alături de regretatul muzician Vali Sterian

fblogo.jpg

Please enter banners and links.

Voltaj lansează „Anotimpuri”, alături de regretatul muzician Vali Sterian

Pentru prima dată, Voltaj lansează o piesă de la înălţime! În
timpul zborului Montreal – Bucureşti, toţi cei care vor fi la bord vor
asculta în premieră “Anotimpuri”, o colaborare cu Vali Sterian,
regretatul muzician, cântăreţ şi compozitor român de muzică folk şi
rock. Produsă şi reorchestrată de către Voltaj, “Anotimpuri” este o
piesă cu un mesaj puternic, despre speranţă şi bunătate. Deşi în
prezent trecem printr-o perioadă dificilă ce ne pune la încercare din
toate punctele de vedere, iar iarna s-a năpustit peste sufletele noastre,
putem privi către viitor cu credinţă, ştiind că orice sezon rece are
un sfârşit, iar primăvara va veni numaidecât.

“Piesa «Anotimpuri», aparţinând lui Vali Sterian şi refăcută de
noi, e un proiect emoţionant prin prisma faptului că Oliver, toboşarul
nostru, este fiul regretatului artist. Am folosit vocea lui Vali,
păstrată în studio şi lansăm această piesă într-un moment în care
considerăm că mesajul ei redevine foarte actual. În acelaşi timp,
videoclipul piesei este unul inedit, fiind un videoclip de animaţie.
Sperăm că cei care vor asculta această piesă să simtă această
emoţie specială pe care noi o simţim la fiecare ascultare”, povesteşte
Călin Goia (Voltaj).

De-a lungul timpului, trupa a lansat hituri precum “Pic, pic”, “Dă vina
pe Voltaj”, “Şi ce”, “Meci de box”, “Mi-e dor de”, care au adunat zeci de
milioane de vizualizări pe YouTube. În februarie Voltaj a cucerit inimile
fanilor cu “Doar pentru ea”, o declaraţie de dragoste pusă pe note
muzicale, iar de 1 Iunie trupa a lansat “Copile”, o piesă prin care
trebuie să ne amintim cu toţi că suntem copii şi că ne putem bucura la
fel ca cei mici. Între 3-5 decembrie, Voltaj a susţinut mai multe
concerte, atât în Toronto, cât şi în Montreal.

Sursa: Cat Music – 7 Decembrie, 2021

Author: Radu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *