
Marius Moga a lansat „O Dorință”
Please enter banners and links.
Marius Moga a lansat „O Dorință”

După mai bine de doi ani în care ne-a ţinut cu sufletul la gură,
Marius întrece toate aşteptările cu o piesă plină de substanţă. Sub
forma unei conversaţii directe cu ascultătorul, “O dorinţă” subsumează
visurile, luptele, fricile, aşteptările şi speranţele tuturor.
Single-ul a fost scris şi produs de Marius Moga şi Marius Mirică în
studiourile DeMoga Music şi Narcotic Creation.
“O Dorinţă” ascunde în spate ani de muncă şi iese tocmai acum
când, plutind din nou în incertitudine, oamenii au cea mai mare nevoie de
ea.
Melodia aceasta s-a lansat la momentul potrivit, zic eu, deşi lucrez de
mult timp la ea, acum am simţit să o lansez. «O Dorinţă» e o piesă
care îmi dă o stare super bună şi care sper să îi binedispună pe
oameni şi să îi facă să fie mai optimişti. Vreau să transmit prin
această piesă oamenilor să nu se lase limitaţi de etichete şi să
continue să muncească pentru visurile lor”, spune Marius Moga.
Odată cu aceast single, Marius îi provoacă pe toţi să-şi seteze
obiectivele pentru 2022 şi să renunţe la autosabotare şi teamă.
Plin de culoare şi emoţie, mesajul piesei este completat de un cadru
de poveste regizat de Isabella Szanto în platourile Ireal.ro. Cu o
abordare cinematică, asemenea unui trailer de film, videoclipul te
transpune într-o lume în care orice e posibil, atât timp cât continui
să visezi. Producţia video a fost realizată de Bogdan Zamoncea, Roberto
Stan şi Cristian Puchiu. Set-up-ul virtual a fost creat de Tudor Irimescu,
pentru Ireal.ro, sub îndrumarea lui Marius Moga.
Sursa: Cat Music – 4 Februarie, 2022